Candelabrele iubirii, ce nasc dureri si suferinte
Atarna in al vietii fire creand fiori printre morminte.
Si luminand intunecat, a noastra sfera a iubirii
Ne-ngroapa-adanc, neincetat, straini, in culmea fericirii.
Atunci cand stelele privesc, plangand, la a noastra bucurie,
Si cerul rade obosit, privind a lumii comedie
Pamantul pare sa ucida omul cu-alui suferinta
Chemandu-ne-napoi la el, trecandu-ne in nefiinta
Si-atunci privind spre Dumnezeu, cu-o tenta falsa de credinta
Vom cere in zadar iertare, prin rugaciuni, cu umilita.
Dar negresit sutem datori iubirii noastre cu o moarte
Si vom cadea ingenunchiati, raspunzatori de-a noastre fapte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu