Lipsit de inspiratie, pe strazile intunecate ale gandului, alerg intr-o goana nebuna dupa o muza. O muza care sa-mi creeze tabloul viitorului, o muza care sa-mi spuna ce, si cum sa scriu in cartea vietii. Eu sunt prea obosit sa imi imaginez. Sunt prea obosit sa-mi mai fac planuri, sa sper, sa fiu optimist, sa cred ca timpul va fi vreodata de partea mea. Prefer ca muza sa imi dezvaluie marele secret al vietii, fara ca eu sa misc vre-un deget. Si cred ca o merit pe deplin. Merit sa aflu aceasta profunda taina, pentru ca eu sunt singurul care am luptat cu adevarat cu obsatcolele si nu cu morile de vant precum DON QUIJOTE. Eu am fost cel optimist, si eu am visat la aflarea fericirii vesnice. De aceea merit ca viata sa-mi fie dezvaluita de muza dupa care alerg, numai mie. Si nu sunt egoist; mai degraba, as spune ca sunt realist.
In fine, e toamna, e frig, sunt la munca si ma plictisesc. Am luat-o razna!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu